Sambata dimineata la 7, conform planului am si iesit din Timisoara. Nu stiu exact unde am facut prima oprire, dar stiu ca la ora aceea numai de fotografiat nu-mi ardea, visam la o cafea fierbinte care sa ma trezeasca. Am facut si eu doua trei fotografii la intamplare, am fumat in liniste vreo doua tigari, apoi am plecat.
Apoi nu ne-am mai oprit pana la Carasova, la intrarea in Cheile Carasului. Era o mica schimbare de plan, care s-a dovedit a fi foarte inspirata pana la urma. Chestiile de "rontait" cumparate de aici ne-au prins extrem de bine pe drum pentru ca mancarea adusa de acasa s-a terminat extrem de repede.Aici, la motel, am baut o cafea fierbinte, asa cum imi doream. Am mai stat un pic de povesti, apoi am plecat sa nu pierdem lumina buna, dar mai ales ceata ce se ridica/lăsa pe văi. M-am straduit sa fac o poza mai buna, dar atat mi-a iesit.
Ne-am urmat drumul si peste 6 km am ajuns si la destinatia noastra, satul Iabalcea. Din pacate nu erau prea multe lucruri de fotografiat aici, asa ca am pornit spre platoul carstic situat deasupra Cheilor Carasului.
Sus, sus, pe platoul carstic, surpriza ... un teren de fotbal. Marcat regulamentar, cu porti de metal, avea chiar si vestiar. Am stat si ne-am gandit cum sunt dispuse tribunele. Am ajuns la urmatoarea concluzie: delusorul de pe care am facut fotografia reperezenta tribuna oficiala, in partea dreapta e tribuna II, unde probabil ca sta si galeria, iar in stanga, printre maracini, sunt locurile destinate oaspetilor.
De sus, din varful "tribunei oficiale", se vede Prolazul. (poza urmatoare) Prolaz in limba croata inseamna "trecatoare" si este singurul loc prin care poti sa cobori in Cheile Carasului, exceptie facand intrarea si iesirea din chei.
Fotografia urmatoare este facuta mult mai tarziu, atunci cand am ajuns jos, pe firul vaii, dar o postez acum. Varful din dreapta este acea "tribuna oficiala" a terenului de fotbal.
Fotografia urmatoare este facuta mult mai tarziu, atunci cand am ajuns jos, pe firul vaii, dar o postez acum. Varful din dreapta este acea "tribuna oficiala" a terenului de fotbal.
Si dupa ce am prins din nou puteri, savurand cate un sandwich pe pisc am pornit-o la vale. Ce culori, ce priveliste, ce aer, ce liniste, ce splendoare!!!!
Si am coborat.... si am coborat... si am coborat si pe fund (dar asta nu mai conteaza)... si am ajuns la o casuta.... nu era nimeni acasa, nici asta nu a contat... ne-am asezat pe iarba, pe banca si ne-am odihnit, iar am mancat (mamaaaa, ce pofta de mancare am avut toti si ziua abia incepea....!)
Numai ca, inainte sa ajungem la casuta ne-am apropiat timid, timid, aproape cu frica, ca nu cumva, de undeva, din casuta respectiva sa nu apara, nu vrajitoare din poveste, ci un ... caine ciobanesc. AM avut noroc, nu era nimeni acasa.
Dupa ce ne-am odihnit cat ne-am odihnit am continuat coborarea si pe traseu ne-am intalnit cu doi motociclisti foarte nervosi, care au trecut in goana pe langa noi, de abia am reusit sa pornesc aparatul ca sa le fac o fotografie si au si disparut....
In sfarsit am ajuns si in Prolaz, la Salasul sau Conacul lui Nea Călina.
Ne-am continuat drumul si am ajuns si la Caras.... pe care a trebuit sa il traversam pe o punte destul de solida.
Si pe partea cealalta am mai mers intins si am ajuns la chei. Superbe!
Ne-am delectat destul si era timpul sa intindem pasul, altfel riscam sa ne prinda noaptea pe chei si nu aveam lanterna, iar masina era la 6 km de la iesirea din chei.....
In calea noastra spre motelul unde am poposit prima data am dat si de o pestera cu intrarea in forma de AFRICA "Pestera Liliecilor", dar nu am intrat in ea, era tare tarziu. Poze aici.
Am ajuns in cele din urma la iesirea din chei. Era deja ora 18:00.
Am intrat in pensiunea Perla Carasului, care era la marginea drumului, ne-am spalat, ne-am cumparat ceva de mancare, am baut un suc/ceai. Dar cand am terminat cu toate astea afara se facuse intuneric, iar masina noastra se afla la Iabalcea, la cel putin 6 km distanta. Acum ... trebuia sa ne descurcam.
Cand am intrat in bar, intrebasem baiatul care servea acolo daca avem sanse sa gasim o masina care sa ne duca pana acolo. Mi-a raspuns categoric ca nu.
Cand ne pregateam sa plecam (pe jos, prin intuneric) mi-am spus sa mai incerc inca o data. M-am dus la patronul motelului si l-am intrebat:
Cand am intrat in bar, intrebasem baiatul care servea acolo daca avem sanse sa gasim o masina care sa ne duca pana acolo. Mi-a raspuns categoric ca nu.
Cand ne pregateam sa plecam (pe jos, prin intuneric) mi-am spus sa mai incerc inca o data. M-am dus la patronul motelului si l-am intrebat:
- Credeti ca acum seara gasim o masina care ar putea sa ne duca la Iabalcea unde avem masina?
- Da, pot sa va duc eu pana la Cruce, dar pana la Iabalcea ...
- Si daca va spunem ca nu avem lanterne si suntem obositi dupa o zi de mers ...
- Hai, fie.
- Ne puteti spune si cat ne costa?
- pai ... 10 ron???
- OK. super ok
Si am plecat cu un microbuz care ne-a lasat la intrarea in sat. De acolo am mai mers ceva pe jos. Era luna. Un peisaj rural foarte frumos. Mirosea a mancare facuta la sat. Imi era asa de foame. Ma si gandeam cum ar fi sa ne invite cineva la masa. Insa nu prea erau oameni prin satul acela.
Am ajuns la masina intr-un tarziu si am deschis portbagajul. Aici ............. saratele, bune, extraordinar de bune,cum nu am mai mancat. Imi venea sa bag cate trei deodata in gura. La foamea pe care o aveam ... acele saratele erau mana cereasca. Ne-am ospatat bine, dupa care am pornit la drum, spre casa.
A fost exact ce ne-am dorit: aer curat, peisaje superbe si multa, multa miscare!!!
Am ajuns la masina intr-un tarziu si am deschis portbagajul. Aici ............. saratele, bune, extraordinar de bune,cum nu am mai mancat. Imi venea sa bag cate trei deodata in gura. La foamea pe care o aveam ... acele saratele erau mana cereasca. Ne-am ospatat bine, dupa care am pornit la drum, spre casa.
A fost exact ce ne-am dorit: aer curat, peisaje superbe si multa, multa miscare!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu